Soaptele-i sunt dulci, prea dulci
Pentru buzele-i sarate de atatea mii de veacuri.
Ceata din acei ochi misei o va face inca o data
sa respire, sa nu vada
ce nimeni n-a stiut sau vrut vreodata.
Mainile-i albe si reci o vor cuprinde-n zare,
Si nu va sti ce a tinut-o pe loc, nu o sa vada.
Trupul ei cald se va raci, chiar atunci o va parasi.
Nu o sa-l opreasca, nu o sa poata.
Atunci se va renaste, sau va muri,
Nu va mai fi.
Unde e? Nu mai e.
Viata ei, a tuturor, nu va sti.
Va afla? Va putea realiza ?
Moarte vie, viata nu e !
Este doar primejdie.
O data, de doua ori, de cel putin sapte ori
Se va cai , va adormi ? Poate va sti.
Nimic din ce a fost nu va mai fi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ia sa vedem un alt comentariu...